Un meniu salvat de pe Titanic va fi scos la o licitaţie online, preţul de cumpărare fiind aşteptat să ajungă la nu mai puţin de 70.000 de dolari. Respectivul meniu redă preparatele servite la ultimul prânz oficial servit pe transatlanticul scufundat în aprilie 1912, relatează Reuters.
Meniul a fost salvat de un pasager de la clasa I, Abraham Lincoln Salomon, şi este semnat pe verso de Isaac Gerald Frauenthal, un pasager originar din New York, care luase prânzul cu Salomon în acea zi.
Documentul are aplicate pe el o ştampilă oficială cu data de 14 aprilie 1912 şi logoul companiei White Star Line.
David Lowenherz, patronul Lion Heart Autographs, comerciantul de manuscrise rare aflat la originea licitaţiei, susţine că în lume mai există doar alte două sau trei astfel de documente în întreaga lume.
Alături de meniu vor mai fi puse în vânzare şi o scrisoare a unui supravieţuitor de pe Titanic şi un tichet utilizat de un client la băile turceşti de pe celebrul vapor.
Toate aceste artefacte sunt asociate cu pasageri de pe Titanic, salvaţi cu ajutorul „Lifeboat No. 1”, adică „Barca de salvare Nr. 1).
„Lifeboat No.1” a devenit un subiect controversat în presa internaţională, după ce s.a vehiculat că pasagerii bogaţi de pe Titanic ar fi mituit membri ai echipajului, cerându-le să vâslească şi să se îndepărteze cât mai repede de nava care se scufunda, deşi barca de salvare nu avea încă toate locurile ocupate.
Titanic s-a scufundat în noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, după ce s-a ciocnit de un iceberg, în nodrul oceanului Atlantic.1.500 de persoane şi-au pierdut viaţa atunci.