După trei ani de iubire şi patru luni de chin prin spitale, au decis rapid să-şi unească destinele, mai ales că boala gravă pe care a avut-o solistul le-a arătat cât de subţire e graniţa dintre fericire şi tragedie.
Povestea de groază a început în iunie, când Mike a fost diagnosticat cu dublă hepatită (B și D) și ciroză de gradul IV. În vreme ce în România nu i s-a mai dat mult de trăit, în Germania, la Munchen, solistul a găsit speranța că poate avea o nouă viață și i s-a făcut un transplant de ficat, la 29 august.
„Iubita mea, Laura, care a făcut facultatea de Arhitectură la Columbia University, a renunţat la toate contractele pe care le avea în ţară şi în America şi a venit să îmi fie aproape. Noi suntem de trei ani împreună, însă după această încercare am zis să fim spontani şi să nu mai planificăm nimic. Aşa că ne-am căsătorit la Starea Civilă în prezenţa prietenilor şi a rudelor”, a povestit Mihai, în exclusivitate pentru Click!