Tribunalul Bucuresti a dispus incetarea procesului penal impotriva omului de afaceri Elan Schwartzenberg, pe motiv ca faptele s-au prescris, in dosarul legat de campusul social "Henri Coanda" din Constanta, in care a fost trimis in judecata de DNA pentru complicitate la dare de mita.
"In baza art. 396 alin. 6 Cpp si art. 16 alin. 1 lit. i Cpp inceteaza procesul penal fata de inculpatul Emilian Schwartzenberg sub aspectul complicitatii la infractiunea de dare de mita prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 255 alin. 1 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 si a dispozitiilor art. 5 alin. 1 din noul Cod penal, intrucat s-a implinit termenul de prescriptie a raspunderii penale. Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare", se arata in decizia tribunalului.
De altfel, in iunie 2019, un procuror de la DNA anunta in sala de judecata ca faptele de care era acuzat Emilian Schwartzenberg s-au prescris si solicita atunci ca omul de afaceri sa nu mai aiba un mandat de arestare in lipsa.
Elan Schwartzenberg a fost trimis in judecata in decembrie 2017 de procurorii DNA, pentru savarsirea infractiunii de complicitate la dare de mita, intr-un dosar disjuns din dosarul privind construirea de locuinte in campusul social "Henri Coanda" din Constanta, in care fostul primar Radu Mazare, fratele acestuia, Alexandru Mazare, si omul de afaceri Avraham Morgenstern au fost recent achitati de instanta suprema.
Procurorii DNA sustin ca, in cursul anului 2011, Elan Schwartzenberg l-a ajutat pe Avraham Morgenstern, administrator unic al societatii Shapir Structures SRL, sa ii dea suma totala de 175.000 de euro lui Radu Mazare, primarul Constantei de la acea vreme, pentru ca acesta sa faca demersuri astfel incat Shapir Structures SRL sa castige o licitatie avand ca obiect contractul de construire a campusului social Henri Coanda in valoare de circa 10 milioane de euro.
Potrivit anchetatorilor, ajutorul acordat de Schwartzenberg a constat, pe de o parte, in faptul ca a intermediat darea sumei de 175.000 de euro prin interpunerea, pe traseul banilor, a societatii offshore Melici Management Inc. - societate al carei beneficiar real era - si, pe de alta parte, a facilitat relatia dintre Radu Mazare si Avraham Morgenstern, fiind prieten cu cei doi.
Elan Schwartzenberg a plecat din Romania in 2016, fiind dat in urmarire internationala.