Descoperă mai jos zodia care suferă cel mai mult din cauza sentimentelor rănite!
Peştii, semnul zodiacal care simte cel mai acut durerea în dragoste
Poate că Racii sunt cel mai sensibil semn, dar „confraţii” lor supuşi elementului apă, Peştii, „câştigă” uşor titulatura de cea mai emotivă zodie. Nativii încearcă sentimente pe care ceilalţi nici măcar nu le pot numi şi înoată veşnic într-o mare de senzaţii, cea mai mare provocare a vieţii lor fiind să nu se înece în acest tumult sentimental.
Această sensibilitate extremă este tradusă, fireşte, şi în viaţa lor amoroasă. Peştii simt iubirea altfel decât muritorii de rând. Sunt romantici şi idealişti şi cred cu tărie în existenţa unui suflet pereche, pe care nu încetează să îl caute toată viaţa. Dau totul în dragoste, sunt generoşi şi tandri, iar partenerul lor se va simţi ca un adevărat răsfăţat al sorţii, doar pentru că le este alături.
Mai ales nativele acestei zodii par să fi fost anume create pentru a se îndrăgosti. Peştoaicele nu se simt împlinite decât în interiorul unei relaţii, iar fericirea iubitului este mai importantă decât a lor. Sunt loiale, credincioase şi sacrifică orice pentru ca cel drag să se poată bucura pe deplin de viaţa alături de ele. Înarmate cu o intuiţie puternică, ele vor ghici orice dorinţă a partenerului, chiar înainte ca aceasta să fie exprimată. De asemenea, nu putem uita că aceste native au „cetăţenie dublă”, locuind în lumea mistică a viselor la fel de mult ca şi în cea reală.
Mai multe pe Divahair.ro.