Berbec – Inca de la inceputul saptamanii, ingresul celor doi Benefici ai zodiacului – Venus si Jupiter – in semnle Racului si in cel al Leului, au ca efect evident mutarea centrului tau de interes catre toate placerile care nu pot lipsi acestui anotimp. Cu alte cuvinte, in sfarsit, a inceput vacanta ta. O mare parte din “dinamismul” primelor luni din acest an s-a diminuat, la fel si greutatile tale. Nici ca se putea o veste mai buna. In cazul in care iti doresti un copil e bine de stiut ca tocmai a inceput un nou an in care sansele de a-ti mari familia sunt foarte crescute. Pe cat posibil, insa, nu te certa cu nimeni la sfarsitul saptamanii. Prefera activitatile sportive in detrimentul declararii dusmaniilor.
Taur – Mintea iti este stimulata si gandurile accentuate, fata de cum erau pana acum. Ai putea intalni pe cineva care sa iti atraga atentia asupra unor subiecte mai putin dezbatute de tine, astfel, simtind nevoia descoperirii unor explicatii pertinente care sa vizeze aceste teme. Este posibil a avea parte de o comunicare intensificata, fie cu membrii familiei, fie cu stramosii tai. Revin in atentia ta relatiile cele mai importante pentru tine, mai ales in ultima zi a saptamanii – zi in care iti este recomandat a fi conciliant, acolo unde este cazul. Tot atunci sunt posibile stari oscilante, contradictorii in ceea ce te priveste. Retrage-te in zona ta de confort si manifsta-ti energiile creatoare.
Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR.RO.