În conformitate cu o lege intrată în vigoare la 1 ianuarie, deținuții care depun astfel de petiții pot primi lunar 40.000 de forinți (130 de euro) drept compensație. Măsura a fost luată în contextul în care statul ungar așteaptă condamnări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) din cauza condițiilor din închisori, scrie Agerpres.
Conducerile penitenciarelor vor avea la dispoziție 15 zile pentru a evalua petițiile depuse de deținuți. Dacă închisorile nu vor reuși să amelioreze condițiile de trai ale petiționarilor sau transferarea lor într-un alt centru de detenție, aceștia pot solicita compensați financiare, prin intermediul unui judecător. În acest caz, ei se obligă să renunțe la orice altă cale de a reclama despăgubiri.
De la începutul anului, 115 deținuți au apelat la prevederile noii legi, precizează Nepszava.