Sunt cuvintele liderului Syriza care a ţinut să precizeze că acordul Greciei cu creditorii, pentru evitarea intrării în incapacitate de plată, poate fi încheiat la summitul de urgenţă al liderilor europeni programat luni.
Anterior, Rusia şi Grecia au anunţat semnarea unui acord pentru construcţia unui nou gazoduct, Turkish Stream, prin care Kremlinul intenţionează să livreze gaze naturale Europei ocolind Ucraina.
Conducta va lega Rusia de Turcia, prin Marea Neagră, şi se va prelungi până în Grecia, de unde gazele ar putea fi distribuite mai departe unor ţări din UE. Construcţia gazoductului va începe în 2016 şi va fi finalizată în 2019. Conducta va avea o capacitate de 47 miliarde metri cubi pe an. Rusia va oferi credite Greciei, iar Atena va înapoia banii ulterior.
Acordul între Rusia şi Grecia privind construcţia noului gazoduct a fost încheiat în condiţiile în care Uniunea Europeană face eforturi pentru a salva Grecia de la faliment.
Premierul grec, Alexis Tsipras a ajuns, ieri, la Sankt Petersburg pentru a se întâlni cu preşedintele rus, Vladimir Putin. Tot ieri a avut loc la Luxemburg o reuniune a miniştrilor de finanţe ai Eurogrupului şi creditorii Greciei. Nu s-a ajuns la niciun acord, iar preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunţat un summit extraordinar al zonei euro pentru luni, 22 iunie. ''Este timpul să discutăm urgent despre situaţia din Grecia la cel mai înalt nivel politic'', a declarat Donald Tusk, după o reuniune de aproape o oră şi jumătate, calificată drept tragică de surse participante.
Gazoductul Turkish Stream este o alternativă la South Stream, proiect anulat de Moscova în urma tensiunilor cu Uniunea Europeană. Potrivit proiectului Gazprom acesta va lega Rusia de Turcia, prin Marea Neagră, şi se va prelungi până în Grecia, de unde gazele ar putea fi distribuite mai departe unor ţări din UE. Autorităţile de la Ankara au primit şi ele la începutul săptămânii coordonatele pentru viitoarea conductă Turkish Stream.