"Până acum, am recuperat 14 cadavre şi am salvat 70 de persoane", a declarat comandantul pazei de coastă Naim ul Haq, în timp ce căutările continuau în apropierea insulei St. Martin din Golful Bengal. În barcă se aflau aproximativ 130 de persoane, estimează oficiali din Bangladesh.
Mulţi rohingya din Myanmar (fostă Birmania n.r.), care au fugit în Bangladesh din cauza violenţei împotriva acestei minorităţi musulmane, încearcă să scape de mizeria din lagărele gigantice de refugiaţi îmbarcându-se spre Malaezia, în speranţa unei vieţi mai bune.
Două bărci au pornit, luni seară, din sud-estul Bangladesh, unde taberele de refugiaţi rohingya găzduiesc aproape un milion de persoane, a declarat purtătorul de cuvânt al pazei de coastă, Hamidul Islam.
"Ei au fost atraşi de traficanţii de fiinţe umane", a precizat comandantul pazei de coastă, Hasan Khan.
De anul trecut, forţele de securitate din Bangladesh au arestat peste 500 de rohingya în satele de coastă şi în timp ce se îmbarcau spre Malaezia, ţară majoritar musulmană din Asia de Sud-Est unde deja există o numeroasă diaspora rohingya, scrie agerpres.ro.