În cadrul summitului de la Goa în sud-vestul Indiei, cele cinci state membre ale BRICS - Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud - au convenit să acţioneze împotriva entităţilor care finanţează şi aprovizionează cu armament grupările teroriste, scrie Mediafax.
"Am căzut de acord că cei care aprovizionează, adăpostesc şi susţin forţele terorii constituie o ameninţare la fel de mare ca teroriştii," se afirmă în declaraţia comună.
Preşedinţii Xi Jinping al Chinei, Vladimir Putin al Rusiei, Michel Temer al Braziliei şi Jacob Zuma al Africii de Sud, şi gazda acestora, premierul indian Narendra Modi, au convenit să abordeze problema încetinirii ritmului de creştere a economiei globale, reînnoind angajamentul de a ajuta la redresarea economică globală prin investiţii în proiecte de infrastructură şi în sectorul industrial.
"Într-o lume marcată de noi ameninţări de securitate şi incertitudini economice permanente, BRICS rămâne o lumină călăuzitoare pentru pace, potenţial şi promisiune," a declarat Modi.
Prioritatea acordată combaterii extremismului în declaraţia finală este percepută ca o victorie importantă pentru India, ţară care se confruntă de mai mult decenii cu militanţii din regiunea Caşmir.