În cadrul acestui proces, Secret Service va instala câteva puncte de control în apropiere de Casa Albă, au declarat oficialii. Procesul de verificare se va limita probabil la controlul genţilor şi nu va include măsurile luate în aeroporturi de Administraţia pentru Securitatea Transporturilor, care includ detectoare de metal şi scanare corporală.
Această verificare le va permite, de asemenea, agenţilor Secret Service să interacţioneze cu vizitatorii şi să încerce astfel să identifice persoanele care ar putea ridica probleme, au declarat oficialii.
Ei au declarat însă că nu se ştie cât de repede vor fi implementate aceste măsuri. Schimbările în ceea ce priveşte securitatea în jurul Casei Albe sunt deseori complicate pentru că Secret Service trebuie să îşi coordoneze eforturile şi cu alte instituţii, care nu vor să restricţioneze accesul la una dintre cele mai populare atracţii turistice din Washington sau să o transforme în zonă militarizată.
Mai multe pe Mediafax