Retrospectivă. 2019, anul protestelor și contestărilor

Chile, Hong Kong, Algeria, Liban, Franţa ...: pretutindeni cetăţeni nemulţumiţi şi fără lider au protestat pe străzi în 2019, reluând lupta ''indigenilor'' de la începutul deceniului împotriva unui sistem politic, a elitelor sau inegalităţilor, comentează AFP.

Caricaturizaţi ca protagonistul filmului Joker - acest personaj care are sentimentul că este marginalizat şi niciodată luat în serios - sau mascaţi ca în Vendetta, mii de cetăţeni au denunţat probleme comune la Bagdad, Beirut sau La Paz, provocând căderea de la putere a cinci şefi de stat sau de guvern.

Ei au condus ''o revoluţie împotriva 'tina' '', acronim pentru ''nu există nicio alternativă'', susţinut de fostul premier neo-liberal britanic Margaret Thatcher, apreciază Karim Bitar, directorul Institutului de Ştiinţe Politice de la Universitatea Sfântul Iosif din Beirut.

Aceste revolte au în comun faptul că se construiesc în ''orizontalitate, fără lider, fără organizare sau structură la început'', observă Olivier Fillieule, specialist în mişcări sociale la Institutul de Studii Politice din Lausanne ( Elveţia).

Declanşatorul poate fi relativ abstract, cum ar fi o lege privind extrădările adoptată de executivul de la Hong Kong, sau concret cum ar fi creşterea preţului călătoriei cu metroul în Santiago de Chile şi o nouă taxă pe WhatsApp în Liban, dar peste tot, scânteia declanşează deflagraţii în cascadă.

''Din Liban până în Irak, durerea noastră este una'', se putea citit pe o pancartă la Beirut, în faţa sediului companiei de electricitate din Liban (EDL), simbol al prăbuşirii serviciilor publice libaneze, un rău pe care irakienii îl împărtăşesc cu durere, cei care în fiecare vară demonstrează împotriva lipsei de energie electrică.

Internetul amplifică mişcările chiar mai mult decât în 2011, în timp ce numărul utilizatorilor de internet este mai mult decât dublu în zece ani, ajungând la 4,5 miliarde de persoane.

În Algeria, reţelele de socializare au jucat ''un rol foarte important'', a declarat pentru AFP la începutul anului Okba Bellabas, unul dintre cei 25 de membri fondatori ai Colectivului tinerilor dedicaţi. La fel a fost în Hong Kong sau Barcelona, unde manifestanţii transmiteau sloganuri prin servicii de mesagerie securizate, adică aplicaţii special create şi descărcabile cu un cod QR. În Iran, Irak sau chiar în Egipt, guvernanţii care s-au confruntat cu revolte au încercat să le blocheze prin întreruperea accesului la internet, fără prea mult succes.

Acestea nu sunt doar ''revoluţii Facebook'', explică Geoffrey Pleyers, sociolog la Universitatea catolică din Louvain (Belgia) şi la Colegiul de studii mondiale (Paris). Acestea sunt mişcări profunde în care tinerii formează adesea avangarde, dar care depăşesc clivajele între generaţii. ''Vestele galbene'' franceze pot fi adesea mai în vârstă; mişcarea chiliană include mulţi pensionari; manifestanţii la Barcelona sa în Bolivia au toate vârstele, notează Pleyers.

În context, sloganurile scandate traduc neîncrederea manifestanţilor într-un sistem economic care nu mai este văzut ca vector de ascensiune socială şi într-o democraţie inexistentă sau surdă în faţa doleanţelor cetăţenilor.

"Pentru oraşul meu, doresc un guvern care să ajute cetăţenii obişnuiţi sau clasele de mijloc ... şi un guvern care dialoghează sincer cu cetăţenii săi", a spus un protestatar din Hong Kong care a dorit să păstreze anonimatul.

Aceste revolte, subliniază experţii intervievaţi de AFP, îşi au originea în mişcările de la începutul deceniului: Primăvara arabă, lansată la sfârşitul anului 2010 în Tunisia, sau Occupy Wall Street, în septembrie 2011, împotriva austerităţii şi a abuzurilor capitalismului financiar.

''Anul 2019 pare epocal în ceea ce priveşte mobilizările'', a apreciat Olivier Fillieule, ''dar acest lucru nu este nici inedit, nici excepţional. Să ne amintim că la sfârşitul anului 2011, revista TIME a ales ' protestatarul ' ca personalitate a anului. Mobilizările din 2019 fac parte din aceeaşi secvenţă istorică'', a subliniat el.

''Disfuncţiile economice dezvăluite de criza din 2008 au fost transferate de la elite spre cei mai puţin puternici, prin austeritate, şomaj, nesiguranţă ...'', explică de asemenea Jake Werner, profesor la Universitatea din Chicago.

Dintr-o dată, subliniază Erik Neveu, cercetător în sociologia mobilizărilor la Sciences Po Rennes (vestul Franţei), în regimurile democratice ''credinţa în capacitatea democraţiei de a schimba vieţile ''se erodează în mod inexorabil''. Şi oamenii ''cred apoi că salvarea lor constă în mobilizare'', chiar şi în răsturnarea puterii.

Acestea sunt, de asemenea, ''revoluţii pentru demnitate'', subliniază, al rândul său, Karim Bitar din Beirut.

În doar câteva săptămâni, aceste mişcări au dus la plecarea lui Abdelaziz Bouteflika, care a renunţat să candideze pentru un al cincilea mandat în Algeria, a preşedintelui sudanez Omar el-Béchir, îndepărtat de la putere în aprilie după 30 de ani, sau la demisia preşedintelui bolivian Evo Morales, a premierului libanez Saad Hariri şi a omologului său irakian Adel Abdel Mahdi.

La Hong Kong, legea controversată privind extrădarea a fost retrasă şi China a anunţat că va ''ameliora'' procesul de desemnare a şefului executivului, două dintre solicitările manifestanţilor pro-democraţie.

Dar represiunea a fost, de asemenea, acerbă în unele locuri, în special în Iran, unde cel puţin 208 persoane au fost ucise la jumătatea lunii noiembrie, potrivit Amnesty International.

''Furia nu va înceta neapărat'' în 2020, consideră Karim Bitar. Şi ''cei care au beneficiat de sistemul politic nu vor ceda cu uşurinţă'', avertizează el. ''Am putea asista la contra-revoluţii şi acestea vor fi brutale'', a apreciat sursa citată.