Valls a făcut anunţul oficial luni seară şi a adăugat că va demisiona marţi, din fruntea Guvernului:
“Mă aflu aici, la Evry, în oraşul meu, cel al familiei mele, al copiilor mei, oraşul meu de suflet. Un oraş intens, de care te ataşezi, tânăr, popular. Acest oraş unde se vorbeşte întotdeauna direct. Acest oraş care este o şcoală a vieţii (…). Da, sunt candidat la preşedinţia Reublicii”, a spus premierul în discursul rostit în faţa a circa 100 de susţinători. El i-a transmis lui Francois Hollande “emoţia, afecţiunea” sa şi a anunţat că marţi îşi va depune demisia.
“A venit momentul să merg mai departe în angajamentul meu. Simţul statului mă face să consider că nu mai pot fi premier şi, în acelaşi timp, candidat. Voi demisiona mâine (marţi – n.r.), pentru că vreau, cu toată libertatea, să le propune francezilor o cale”, a adăugat Valls.
El a explicat că a decis să candideze pentru că Franţa trebuie să aibă greutate într-o lume nouă, marcată de ameninţarea teroristă şi de ascensiunea extremei-dreapta. “Vreau o Franţă independentă, lipsită de flexibilitate în ceea ce priveşte valorile sale”, a precizat el. “Extrema-dreaptă este la uşa puterii. Programul său ar distruge oamenii săraci şi pensionarii. Ne-ar face să ieşi din Europa şi din istorie. Ţine de noi toţi să o înfrângem”, a subliniat el, potrivit news.ro.
Anturajul lui Manuel Valls a confirmat, zilele trecute pentru AFP că acesta își va anunța candidatura la prezidențiale, astăzi, fapt care oricum nu mai suscita îndoieli după ce președintele socialist în exercițiu, Francois Hollande, a renunțat să candideze pentru un al doilea mandat, scrie Agerpres.
Ca în fiecare luni, președintele Hollande și premierul Valls urmează să se întâlnească la prânz la Palatul Elysee, dar de data aceasta pentru a discuta cel mai probabil cu privire la retragerea premierului din funcția pe care o ocupă din martie 2014. Potrivit unui sondaj publicat anterior de Journal du dimanche, premierul Manuel Valls este personalitatea preferată de simpatizanții stângii pentru a deveni candidatul Partidului Socialist (PS) la alegerile prezidențiale. Alegerile primare organizate de PS ar urma să se desfășoare în 22 și 29 ianuarie, la care ar trebui să participe Manuel Valls.
Chiar dacă va trece de primare, calea va rămâne plină de capcane pentru candidatul PS, care riscă să fie blocat între liderul stângii radicale Jean-Luc Mélenchon și fostul ministru al economiei Emmanuel Macron, poziționat mai spre centru. Ambii au exclus participarea în alegerile primare.
Pentru anturajul lui Manuel Valls, demisia sa, luni, nu lasă loc de îndoială: "Nu-mi pot imagina, cunoscându-l pe premier, că ar putea considera că atunci când ai responsabilități de un nivel foarte ridicat poți cumula poziția de candidat în alegerile prezidențiale cu cea de prim-ministru".
"Oricare va fi decizia luată de premier, este vorba de a reconstrui rapid un dispozitiv guvernamental funcțional", a indicat duminică seara un apropiat al președintelui francez. Președintele "va realiza probabil o remaniere pentru a ne asigura că Franța nu se dezarmează în această perioadă, că ea rămâne mobilizată, unită", a afirmat Dominique de Villepin, fost premier în timpul președintelui de dreapta Jacques Chirac.
Cine îi poate lua locul
Printre cei care i-ar putea succede în funcție lui Manuel Valls figurează miniștri ai cabinetului său: Bernard Cazeneuve (interne), Jean-Yves Le Drian (apărare), Stéphane Le Foll (agricultură), Marisol Touraine (sănătate) sau Najat Vallaud-Belkacem (educație).
Dacă unele surse îl dau ca favorit pe ministrul Bernard Cazeneuve, căruia "nu-i văd alternativă", altele în schimb îl preferă pe Jean-Yves Le Drian, care ar putea "cumula" mai ușor actuala funcție de la apărare cu cea de premier.