Ploi musonice în Vietnam
Imaginile difuzate de presa de stat ilustrează torenți de apă care se revarsă peste drumuri din regiunile muntoase din provincia Ha Giang, una dintre zonele preferate de către iubitorii de munte. Vehicule răsturnate și abandonate sunt surprinse în aceste imagini, iar locuitorii sunt văzuți refugiindu-se sub acoperișurile caselor.
Potrivit postului public Voice of Vietnam, trei persoane au decedat după ce au fost luate de ape sau surprinse de alunecările de teren.
Nordul Vietnamului a fost afectat de ploi torențiale neîntrerupte începând de sâmbătă, ceea ce a dus la inundarea parțială a mii de case și la deteriorarea numeroaselor drumuri, conform presei de stat.
Revărsarea râului Lo a generat "inundații și alunecări de teren", conform unui comunicat emis de autoritățile provinciei. Accesul în trei comune din apropierea Chinei a devenit impracticabil din cauza acestor alunecări de noroi.
Ploile au făcut ravagii în Vietnam
Weekend-ul trecut, s-au înregistrat și inundații în orașul-port Hai Phong (Nord) și în provincia Quang Ninh, unde se află celebrul golful Ha Long, inclus în patrimoniul mondial al umanității.
Vietnamul se confruntă frecvent cu condiții meteorologice dificile în timpul sezonului ploios, care se întinde de la începutul lunii iunie până în noiembrie.
Anul trecut, catastrofele naturale precum inundațiile și alunecările de teren au provocat moartea a 169 de persoane și dispariția altora în acest stat din Asia de Sud-Est.
Oamenii de știință atrag atenția că fenomenele meteorologice extreme devin din ce în ce mai intense și mai frecvente la nivel mondial din cauza schimbărilor climatice.