Simularea organizată de mişcarea de extreme-dreapta Iniţiativa a avut loc duminică, atunci când cehii au marcat 48 de ani de la înăbuşirea Primăverii de la Praga.
Urcaţi pe cămile aduse special la Praga pentru această ocazie sau la volanul unor maşini de teren, militanţii deghizaţi în jihadişti ai organizaţiei teroriste Stat Islamic au strigat „Allah Akbar” şi au tras în aer cu imitaţii de puşti kalaşnikov, cu aer comprimat.
La un moment dat, liderul mişcării Iniţiativa, Martin Konvika, s-a prefăcut că va executa un prizonier îmbrăcat în combinezon portocaliu, scenariu tipic clipurilor de propagandă ale ISIS, scrie news.ro.
Oamenii aflaţi în centrul oraşului, printre care numeroşi turişti, au intrat în panică. „Tocmai ajunsesem în piaţa din centrul vechi şi am auzit focuri de armă în depărtare. Apoi am văzut un grup de 40 de persoane, dintre care unii ţipau în ebraică, alergând în direcţia mea”, a povestit o martoră la simularea de atac, precizând că mulţi trecători au început să alerge, s-au împiedicat şi au fost călcaţi în picioare de alţii.
Konvika a fost arestat după circa 20 de minute de la începerea manifestaţiei, a anunţat Poliţia pragheză. Autorităţile au demarat o anchetă pentru perturbarea ordinii publice. Procurorii ar putea formula şi acuzaţii privind răspândirea de informaţii alarmante false.
Administraţia Pragăi, care a fost informată în prealabil de eveniment şi nu l-a interzis, a încercat să se justifice, explicând că nu a avut informaţii privind amploarea simulării, pentru a putea anticipa consecinţele.
„Am dispus numai de informaţii de bază privind spectacolul (...), dacă am fi ştiut ce se va întâmpla, am fi interzis” manifestaţia, a spus un purtător de cuvânt al Primăriei, Vit Hofman.
Militanţii de extremă-dreapta au salutat acţiunea, care a avut ca scop tocmai să şocheze, însă ministrul de Interne Milan Chovanec a criticat demersul. „Acţiunea (...) este expresia unui cretinism civic şi politic”, a scris el pe Twitter.