Potrivit cotidianului de afaceri italian, anunţarea oficială a acestei decizii, luate miercuri la sediul Costa Crociere de la Genova, "va avea loc peste câteva zile".
Armatorul a decis şi data ranfluării navei, stabilită la 20 iulie.
Pachebotul Concordia, care a fost redresat în urma unei operaţiuni spectaculoase în septembrie, este blocat, în continuare, la câţiva metri de ţărm, în apropiere de intrarea în portul toscan Giglio, unde a naufragiat pe 13 ianuarie 2012, un accident care s-a soldat cu 32 de morţi.
Potrivit Sole 24 Ore, Costa a renunţat la utilizarea Vanguard, o navă enormă care ar fi urmat să tracteze Concordia.
Odată capabil să plutească, pachebotul Concordia va fi remorcat pe o distanţă de aproximativ 280 de kilometri, până la Genova, o operaţiune încredinţată consorţiului americano-italian Titan Micoperi, însărcinat deja, în toamnă, cu redresarea navei.
Ziarul mai scrie că firma, juriştii acesteia şi firme de asigurări sunt pe cale să încheie contracte pentru încredinţarea către grupurile San Giorgio, Mariotti şi Saipem, în colaborare cu Autoritatea portuară din Genova, a dezmembrării pachebotului Concordia, estimată la suma de 100 de milioane de euro.
În contextul în care asigurătorii ar fi preferat o dezmembrare mai ieftină în Turcia (40 de milioane de euro), Costa s-a raliat opiniei Guvernului italian, care şi-a exprimat în mai multe rânduri dorinţa ca un port italian să fie cel care să beneficieze de această adevărată "mană".
Potrivit calculelor ziarului, cele trei faze ale dezmembrării navei urmează să dureze un an de zile şi să dea de lucru cel puţin unui număr de 100 de persoane.