Armata rusă a efectuat un tir cu rachete asupra regiunii din nord-vestul Siriei, după doborârea avionului, iar Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă seară că peste 30 de "terorişti" au fost ucişi, conform RT.
Rusia a dat imediat publicității un clip video care surprinde loviturile cu rachete.
Răspunsul a venit la câteva ore după doborârea aeronavei și moartea pilotului.
Avionul, un SU-25, a fost doborât în Siria în cursul după-amiezii de sâmbătă, într-o zonă controlată de rebeli. Pilotul s-a catapultat, dar a fost ucis ulterior de teroriști, potrivit Moscovei.
Tahrir al-Sham, un grup extremist cu legături cu Al-Nusra, filiala al-Qaida în Siria, a revendicat doborârea avionului, potrivit Reuters. Hayat Tahrir al-Sham este una dintre cele mai puternice grupări rebele din Siria, fiind de fapt o umbrelă pentru mai multe grupuri extremiste.
Ceva mai devreme, un alt grup, Jaysh al-Nasr, care este afiliat cu Armata Siriană Liberă (FSA), a postat declarații video despre doborârea avionului.
Potrivit datelor preliminare ale autorităților de la Moscova, avionul SU-25 a fost doborât de un MANPAD - sistem portabil anti-aerian.
Militarii ruși se află în țara devastată de război pentru a susține regimul lui Bashar al-Assad.