Procurorul general adjunct Andrzej Pozorski, șeful comisiei pentru anchetarea crimelor contra națiunii poloneze, for care face parte din IPN, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că "nu există niciun dubiu" că Walesa, fost lider al sindicatului "Solidaritatea" și președinte al Poloniei, a colaborat cu SB.
Pozorski a făcut trimitere la mai multe documente în manuscris atribuite lui Walesa, inclusiv angajamentul semnat cu numele conspirativ "Bolek", precum și 17 chitanțe pentru sume de bani primite de "Bolek" de la SB.
Oficialul polonez a spus că autenticitatea a fost demonstrată de experți ai institutului și de experți juridici de la Cracovia, care au comparat înscrisurile cu diverse documente aflate în arhiva oficială, precum solicitările de carte de identitate, permis de conducere sau pașaport formulate de Walesa.
S-a recurs la acestea pentru că fostul președinte a refuzat să pună la dispoziția experților o mostră de înscris.
Lech Walesa a negat întotdeauna acuzațiile că ar fi fost colaborator al poliției politice din perioada comunistă. AFP notează că acesta se afla, marți, în drum spre capitala Columbiei, unde va lua parte la o reuniune organizată de Comitetul Nobel, așa că nu a putut fi contactat.
Agenția îl citează însă pe reprezentantul lui Walesa, avocatul Jan Widacki, care a afirmat pentru postul de televiziune Polsat News că "problema nu s-a tranșat definitiv" și că ar putea cere o nouă expertiză grafologică.