Indonezia, scuturată de un CUTREMUR extrem de puternic, cu magnitudine de peste 7 - Ce pagube a produs seismul

Cutremur/ Inquam Photos, Octav Ganea
Cutremur/ Inquam Photos, Octav Ganea

Un seism de magnitudinea 7,1 a avut loc, miercuri, în estul Indoneziei, în largul Insulelor Moluce, potrivit Institutului american de geofizică USGS. Seismul s-a produs departe de coastă şi nu a declanşat o alertă de tsunami. Cutremurul vine la 6 zile după un alt fenomen de acest gen. Vorbim despre un seism cu magnitudinea 6,1 care a lovit, pe 2 octombrie, regiunea indoneziană a insulei Timor, zguduind capitala provinciei locale.