"Comandantul-şef Fidel Castro a asistat miercuri seara la inaugurarea «Laboratorului de Artă Romerillo» al pictorului Kcho", a anunţat cotidianul oficial Granma, iar site-ul oficial Cubadebate a publicat o fotografie cu Fidel Castro, de la spate, discutând cu pictorul.
Ziarul subliniază că această inaugurare a studioului-galerie al pictorului Alexis Leyva, alias Kcho, coincide cu marcarea a 55 de ani de la preluarea puterii de către Fidel Castro, pe 8 ianuarie 1959, şi a victoriei "barbudos" ai acestuia asupra dictaturii generalului Fulgencio Batista,
Părintele Revoluţiei cubaneze a vizitat cele două expoziţii prezentate cu această ocazie, una a celebrului pictor cubanez Wifredo Lam (1902-1982), cealaltă a lui Kcho, care este şi deputat, şi "i-a salutat pe artişti şi invitaţi, care l-au aplaudat cu emoţie", scrie Granma.
De când i-a cedat puterea fratelui său, Raul, în 2006, Fidel Castro se consacră scrisului şi primeşte ocazional personalităţi aflate în trecere prin Cuba.
El a ieşit pentru ultima dată în public în aprilie 2013, la inaugurarea unei şcoli în cartierul în care locuieşte, în vestul capitalei cubaneze.