Președintele Chinei a declarat că ţara se confruntă cu o situaţie specială. Numărul morţilor a ajuns la 56, iar 16 oraşe din China sunt închise sau parţial închise. Sunt peste 2.000 de cazuri de infecţie la nivel mondial, cele mai multe fiind în China.
Ma Xiaowei, ministru responsabil pentru Comisia Naţională de Sănătate din China, a declarat că rate de transmisibilitate noului coronavirus, care până în acest moment a ucis 56 de persoane, devine tot mai puternică, astfel că numărul infecţiilor ar putea continua să crească.
Ma a mai declarat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, că autorităţile au cunoştinţe limitate despre noul virus şi nu se cunoaşte cât de mare este riscul ca virusul să sufere mutaţii, a relatat Mediafax,
Guvernul chinez a anunţat că interzice vânzarea de animale sălbatice în ţară. Răspândirea virusului din Wuhan este legată de pieţele ilegale unde se vând animale sălbatice şi fructe de mare.