Regiunea Stavropol a fost plasată în stare de alertă după aceste descoperiri macabre şi după explozia unui dispozitiv artizanal în momentul în care poliţia a sosit la faţa locului, fără a provoca însă răniţi, a anunţat departamentul local al Serviciului de Federal de Securitate (FSB), citat de agenţia Interfax.
"La 8 ianuarie, de le 00.30 şi până la 19.30, au fost descoperite în patru vehicule cinci cadavre cu răni provocate de o armă de foc", în două districte din Stavropol, precizează FSB.
"Un dispozitiv situat în apropiere de unul dintre vehicule a explodat, fără a provoca răniţi", adăugat el.
Un al doilea dispozitiv a fost distrus cu ajutorul unui robot al poliţiei, potrivit aceleiaşi surse.
Au fost deschise anchetele pentru crimă pentru fiecare caz în parte. Nicio precizare nu a fost făcută pentru moment cu privire la identitatea victimelor.
Regiunea Stavropol se învecinează cu micile republici instabile din Caucazul de Nord, unde forţele de ordine se confruntă cu o rebeliune islamistă.
Aceste republici, între care Daghestan, Inguşetia sau Cecenia, sunt aproape zilnic teatrul unor explozii sau atentate, care vizează în primul rând reprezentanţii forţelor de ordine dar şi oficialii administrativi, politici şi religioşi.
Aceste atacuri sunt de cele mai multe ori revendicate de rebeliunea islamistă, care a depăşit frontierele Ceceniei după primul război între forţele federale ruse şi cele separatiste în această mică republică (1994-1996) şi s-a transformat în mişcare armată activă în tot Caucazul de Nord.