Rochiile și bluzele, aflate în posesia unor muzee și a unor colecționari privați și răspândite în toată lumea, sunt împrumutate expoziției ''Diana: Her Fashion Story'', care are acceptul actualilor ocupanți ai palatului, ducele de Cambridge și prințul Harry.
Una dintre piesele cele mai cunoscute din cadrul expoziției care va cuprinde 26 de ținute va fi o rochie memorabilă din catifea de culoarea cernelii, ce a fost purtată de prințesa Diana în timpul dansului cu John Travolta, la dineul de la Casa Albă, în 1985.
Rochia Victor Edelstein, îmbrăcată de prințesă cu ocazia ultimului său portret, înaintea morții sale din 1997, s-a numărat printre cele zece ținute vândute de Diana la o licitație în scopuri caritabile din New York, cu două luni înainte de accidentul fatal. A fost cumpărată cu 100.000 de lire de o femeie de afaceri din Statele Unite și apoi vândută cu 240.000 de lire unui colecționar britanic, în 2013.
Printre alte obiecte reprezentantive din colecție se numără bluza roz deschis Emanuel, purtată de prințesă la portretul oficial de logodnă realizat de Lord Snowdon în 1981, și câteva costume Catherine Walker ce au făcut parte din ''garderoba de lucru'', în anii '90.
Eleri Lynn, curatoarea expoziției, a declarat că prințesa de Wales este ''una dintre cele mai fotografiate femei din lume'' și că ''fiecare alegere vestimentară pe care o făcea era ''examinată îndeaproape''. ''Expoziția noastră explorează povestea unei tinere care a trebuit să învețe repede cutumele regale și diplomatice în materie vestimentară și care, în acest timp, a îndreptat reflectoarele spre designerii și industria modei din Marea Britanie'', a spus specialista care a adăugat că prin vestimentație se observă cum prințesa Diana ''devine din ce în ce mai încrezătoare pe parcursul vieții, căpătând controlul asupra a ceea ce reprezintă și comunicând în mod inteligent prin ceea ce poartă''.
Cu ocazia comemorării a 20 de ani de la moartea ei, în grădina scufundată a palatului, unde Dianei îi plăcea să se relaxeze, vor fi plantate florile preferate ale acesteia, în preajma unora dintre locurile în care obișnuia să se plimbe sau să poarte conversații. În timpul celor 15 ani petrecuți la Palatul Kensington Palace, prințesa și-a manifestat interesul față de grădini, oprindu-se deseori să discute cu grădinarii despre flori și despre modul în care acestea erau plantate și îngrijite. Actualul grădinar-șef, Sean Harkin, a venit cu ideea de a crea o grădină albă și astfel, începând din aprilie, grădina scufundată va fi decorată cu un covor de flori de nu-mă-uita, lalele și narcise, toate albe, acestea fiind urmate de trandafiri de aceeași culoare, margarete și floarea albinei, care înfloresc vara.
Un purtător de cuvânt al ducelui de Cambridge și al prințului Harry a declarat că este ''informat în legătură cu planurile'' acestea, mai arată sursa citată. Cei doi prinți urmează să anunțe și alte evenimente care vor celebra viața mamei lor, printre acestea numărându-se un concert caritabil în memoria prințesei Diana. Prințul Harry a declarat, la începutul acestui an, că dorește să creeze ''ceva ce va dănui o veșnicie'' pentru a comemora 20 de ani de la decesul mamei sale.