"Treizeci şi patru de persoane, inclusiv cinci bărbaţi, nouă femei şi 20 de copii au murit încercând să traverseze deşertul," se precizeză în comunicatul Ministerului de Interne din Niger.
O sursă din cadrul forţelor de securitate a declarat că osemintele au fost descoperite în apropiere de Assamaka, un punct de frontieră între Niger şi Algeria, iar cel mai probabil, aceştia au murit de sete.
Temperaturile din regiune ajung şi până la 42 de grade Celsius, iar furtunile de nisip sunt frecvente.
După izbucnirea războiului civil din Libia, Algeria a devenit principala destinaţie pentru imigranţi din regiunea Africii, mii de imigranţi ilegal care se îndreaptă spre Europa sunt nevoiţi să străbată deşertul Sahara pentru a ajunge în nordul Africii, de unde se îmbarcă pentru a încerca să traverseze Marea Mediterană, conform Mediafax.
În primele şase luni ale acestui an, peste 2,814 de persoane s-au înecat încercând să ajungă în Europa, potrivit agenţiei ONU pentru refugiaţi.
O nouă propunere pusă în discuţie săptămâna trecută implică utilizarea fondurilor europene pentru promovarea investiţiilor private în valoare de până la 60 de miliarde de euro în statele de unde provin cei mai mulţi imigranţi, adică Etiopia, Niger, Nigeria, Mali şi Senegal, dar şi Iordania şi Liban.