Hollywoodul traversează cea mai dificilă vară din ultimii opt ani, întrucât box office-ul nord american a înregistrat în sezonul estival o scădere de 15% faţă de aceeaşi perioada a anului 2013.
În ciuda faptului că în luna august două filme hollywoodiene, "Gardienii galaxiei/ Guardians of the Galaxy" şi "Ţestoasele Ninja/ Teenage Mutant Ninja Turtles", au obţinut încasări peste aşteptări, box office-ul nord-american va încheia sezonul estival la cel mai scăzut nivel din ultimii opt ani. Încasările provenite din vânzările de bilete au scăzut cu 15% faţă de box office-ul estival din 2013.
Graţie magiei oferite de imaginile generate pe computer, oraşe întregi se prăbuşesc săptămânal în filmele hollywoodiene din această vară, fiind apărate de diverşi super-eroi mascaţi, inspiraţi din revistele de benzi desenate. Reprezintă oare aceste filme anoste o metaforă pentru o cetate a filmului bombardată tot mai mult de noi forme de divertisment sau ele marchează doar un eşec momentan al unei industrii care va continua să se extindă?
"Totul se rezumă la o serie slabă de filme care nu rezonează cu preferinţele consumatorilor", a declarat Eric Wold, analist la cabinetul B. Riley & Co. "Ne aşteptam la rezultate slabe încă de la început, însă situaţia s-a înrăutăţit şi mai mult pe parcurs", a completat acesta.
Sursa: Mediafax