''Europa va susține întotdeauna statele membre aflate în prima linie și Ungaria este un stat din prima linie. Ungaria este sub presiune (în ce privește imigrația). Vorbeam până acum despre Italia și Grecia. Acum adăugăm și Ungaria'', a declarat comisarul european pentru migrație și afaceri interne, Dimitris Avramopoulos, aflat marți la Budapesta, într-o conferință de presă cu ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto.
Totodată, Avramopoulos a promis un ajutor de aproape 8 milioane de euro și diferite alte măsuri pentru Ungaria. Comisia a avansat posibilitatea înființării unor centre temporare formate din corturi pentru a ajuta la procesarea rapidă a cererilor de azil și returnarea imigranților ilegali. Măsura va include experți din cadrul Biroului European de Sprijin pentru Azil și de la alte agenții.
În opinia ministrului ungar de Externe, lista cu măsuri reprezintă un pas ''constructiv''. Ungaria este, însă, hotărâtă să construiască de-a lungul graniței sale cu Serbia un gard, lung de 175 km și înalt de patru metri, pentru a stăvili afluxul de imigranți, proiect ce ar costa 56 milioane de euro în acest an.
În acest context, referindu-se la planul Ungariei, ce a stârnit, de altfel, mânia Serbiei, comisarul european a afirmat că statele membre au responsabilitatea de a-și gestiona granițele.
''Încercăm să adoptăm o agendă comună europeană, o politică europeană comună privind imigrația. Dar aceasta nu înseamnă că ne permitem să privăm statele membre de dreptul de a adopta o politică proprie atât timp cât este vorba de gestionarea granițelor'', a declarat comisarul european, amintind că au fost ridicate, de asemenea, garduri la frontiera dintre Grecia și Turcia și la cea dintre Bulgaria și Turcia.
Ungaria face parte din spațiul Schengen și a devenit astfel o destinație atractivă pentru zeci de mii de imigranți care intră în Europa, via Balcani, provenind din Orientul Mijlociu și Africa. Majoritatea dintre ei se îndreaptă apoi către țări mai bogate în Europa de Vest. Potrivit ultimelor cifre, până în prezent, peste 67.000 de imigranți ilegali au intrat în Ungaria, majoritatea dintre ei traversând frontiera sârbo-ungară.
Potrivit ministrului ungar de Externe, marți dimineață, 567 de străini au pătruns în Ungaria.