Aflat în Emiratele Arabe Unite, în turneul pe care îl efectuează în Orientul Mijlociu, preşedintele american George W. Bush a afirmat că Iranul reprezintă o ameninţare pentru întreaga lume. El a cerut ţărilor din Golf să se alăture eforturilor americane pentru a face faţă acestei ameninţări.
În discursul de la Abu Dhabi, calificat de Casa Albă drept cel mai important din cursul acestui turneu, preşedintele Bush a adus un elogiu Islamului şi spiritului său de toleranţă. El a asigurat ţările din Orientul Mijlociu că Statele Unite ale Unite sprijină aspiraţiile de pace şi stabilitate ale statelor din Orientul Mijlociu. Fără a uita însă de obstacolele pe care le întâmpină aceste aspiraţii.
"Acţiunile Iranului ameninţă securitatea ţărilor din întreaga lume. Statele Unite îşi reînnoiesc vechiul lor angajament în materie de securitate către ţările prietene din Golf şi îşi mobilizează prietenii din lume pentru a face faţă acestui pericol înainte de a fi prea târziu", a spus George W. Bush.
Şeful Administraţiei americane a reamintit că atât Washingtonul cât şi aliaţii săi se află într-un război permanent cu terorismul internaţional şi condamnă fără drept de apel toate forţele care sprijină sau încurajează reţele extremiste de genul Al-Qaida.
În încheierea discursului, George W. Bush a lansat apeluri separate popoarelor din regiune. I-a chemat pe israelieni şi palestinieni să nu lase să le scape şansa unei păci durabile. I-a încurajat pe irakieni în lupta lor pentru democratizarea şi stabilitatea ţării.
Iar iranienilor le-a transmis că au dreptul să trăiască sub o guvernare care să le asculte dorinţele, să le respecte talentul şi să le permită făurirea unei vieţi mai bune.