Voluntarii s-au mobilizat într-un mod fără precedent în fața afluxului de refugiați în țara cea mai populată a Europei, care se așteaptă să primească în acest an un număr record de 800.000 de solicitanți de azil care fug de război și de sărăcie.
Într-o singură zi, sâmbătă, circa 8.000 de migranți au intrat în Germania, a indicat poliția federală pentru AFP.
La Munchen (în sudul țării), familii de refugiați purtând copii și bocceluțe sărace, surâdeau, fiind primiți cu urale, hrană și sticle de apă.
Potrivit responsabililor bavarezi, circa 6.800 de migranți au sosit sâmbătă în gara din Munchen.
La coborârea lor din tren, poliția îi dirija spre autobuzele care îi așteptau și îi transportau spre centrele de primire, amenajate în clădiri publice, hoteluri și cazărmi.
Zeci de persoane, care așteptau în spatele barierelor, fluierau, aplaudau și filmau pe noii sosiți cu smartphone-uri.
Deși Germania a cunoscut o serie de reuniuni și atacuri xenofobe, sosirea migranților a dus la o mobilizare fără precedent din partea unei populații care estimează că este de datoria sa să-i ajute pe acești străini din cauza trecutului sumbru al țării sale și al bogăției sale actuale.
În gara Frankfurt, hrană, apă și îmbrăcăminte erau stivuite în așteptarea noilor veniți, în timp ce sute de persoane se adunaseră pe peroane sâmbătă seara pentru a-i primi.
Când ușile trenului s-au deschis, mulțimea a repetat în engleză printre urări și fluierături: "Să le spunem sus și tare, refugiații sunt bineveniți aici!"
"O primire călduroasă", proclama o pancartă în arabă, agitată de un egiptean care trăiește la Frankfurt.
Unii refugiați au fost surprinși de primirea care le era rezervată și au întrebat o traducătoare ce vor oamenii adunați de la ei. Ei nu înțeleseseră că aceștia veniseră să-i întâmpine.
Germania și Austria și-au dat acordul vineri pentru a primi miile de migranți blocați de mai multe zile în condiții dificile în Ungaria, scrie AFP.