"Preşedintele Donald Tusk a discutat la telefon cu şeful statului francez, François Hollande, şi va participa la marşul organizat duminică la Paris", a declarat Preben Aamann, purtătorul de cuvânt al Consiliului European.
"Voi fi la Paris duminică pentru a susţine poporul francez. Spania este alături de Franţa în lupta contra terorismului şi pentru libertate", a declarat Mariano Rajoy, premierul Spaniei.
De asemenea, premierul britanic, David Cameron, a anunţat că va participa la marşul de solidaritate, organizat după atacul care a vizat revista Charlie Hebdo.
"Am acceptat invitaţia preşedintelui Hollande de a participa la marşul pentru unitate organizat duminică la Paris pentru a celebra valorile promovate de Charlie Hebdo", a declarat Cameron.
În aceeași măsură, Mariano Rajoy a anunțat, pe contul său de Twitter, că va participa la "marșul republican".
"Voi fi duminică, la Paris, pentru a susține poporul francez. Spania și Franța sunt contra terorismului și pentru libertate", a scris Mariano Rajoy, pe contul său de twitter, informează Agerpres.
Pe de altă parte, întâlnirea pe care Angela Merkel urma să o aibă cu Francois Hollande, la Strasbourg, duminică, a fost anulată. Subiectul principal ar fi trebuit să fie situaţia economică din Europa şi problemele grave cu care se confruntă Uniunea Europeană.
Potrivit surselor oficiale, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, ar fi fost cel care ar fi propus anularea întâlnirii.
Mai multe pe Mediafax.