De asemenea, s-a intituit o interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii, între orele locale 23.00 - 5.00.
Fito, descris drept un ”INDIVID EXTREM DE PERICULOS”, era dispărut din cea mai dură pușcărie a țării, unde ispăşea o pedeapsă, iar forţele de securitate se află în căutarea sa, a anunţat preşedinţia ecuadoriană, citată de Reuters.
Autoritățile n-au comunicat clar că Adolfo Macias, alias Fito, a evadat, ci că era ”de negăsit în locul în care ar fi trebuit să se afle” - o celulă de înaltă securitate în penitenciarul oraşului portuar Guayaquil.
Liderul gangului ”Choneros” - un gang care a devenit principalul actor al traficului cu droguri în Ecuador, - ispăşea începând din 2011 o pedeapsă de 34 de ani de închisoare, după ce a fost condamnat cu privire la crimă organizată, trafic de droguri şi crimă.