Secţiile de vot de pe teritoriul Ungariei vor fi deschise până la ora 20.00. Miza nu este însă cine va controla Legislativul. Formaţiunea lui Viktor Orban este creditată cu 45 la sută din intenţiile de vot, ceea ce îi va asigura majoritatea parlamentară, chiar dacă cel mai probabil nu va mai fi una absolută ca până acum.
Premierul contestat pentru deciziile sale controversate, dar şi lăudat pentru că a redus dările populaţiei, a votat în primele ore ale dimineţii, alături de soţia sa.
VIKTOR ORBAN, premierul Ungariei, a declarat : "O prezenţă sporită la vot ar permite o guvernare mai bună. Chiar contează mărimea majorităţii sau modul în care aceasta se formează în parlament. Sper că mulţi oameni vor veni să îşi exprime voturile, iar noul guvern, indiferent de componenţa sa, poate să îşi înceapă munca cu un sprijin solid din partea populaţiei. "
Adevărata luptă se dă între opoziţia socialistă şi extrema-dreaptă pentru numărul doi în ierarhia Legislativului, scrie BBC. Deocamdată, Alianţa Unită este peste Jobbik în sondaje, dar analiştii nu exclud o surpriză la finalul scrutinului.
Indiferent de celelalte opţiuni, Viktor Orban este aşteptat să-şi păstreze funcţia de premier al Ungariei pentru încă patru ani. Asta în pofida controverselor precum taxarea băncilor străine sau naţionalizarea mai multor companii energetice.