Două mii de mexicani au ieşit, luni, în stradă, în capitala Ciudad de Mexico, ca să protesteze faţă de legalizarea avorturilor. Controversatul proiect prin care autorităţile intenţionează să permită întreruperile de sarcină a scindat pur şi simplu opinia publică din Mexic.
Manifestaţia a fost organizată de clerul catolic, pentru care avortul este un păcat de moarte. Demonstranţii au venit la miting cu pancarte anti-avort, dar şi cu icoane. Ei au scandat lozinci împotriva proiectului de lege, care va fi discutat în Parlament.
Actul normativ, care are mari şanse să fie adoptat, le-ar permite femeilor să renunţe la sarcină, în primele trei luni. În dezbaterea pe tema legii s-a implicat săptămâna trecută şi Papa Benedict al XVI-lea. Într-o scrisoare trimisă unui episcop mexican, suveranul pontif a apărat dreptul la viaţă, din momentul concepţiei.