În urma înlăturării de la conducerea statului a mareșalului Ion Antonescu, România a ieşit din alianța dezastruoasă cu Germania și a declarat încetarea unilaterală a războiului împotriva Uniunii Sovietice.
Astfel, la data de 31 august 1944 o primă coloană blindată sovietică a intrat în București fiind primită de o delegație compusă din ministrul fără portofoliu, Constantin Titel Petrescu și de generalul Iosif Teodorescu, comandantul militar al capitalei.
Populația capitalei a întâmpinat trupele sovietice în spiritul cel mai amical, deoarece odată cu venirea acestora, Bucureștiul nu mai era amenințat de distrugerile directe ale războiului, scrie Lecția de Istorie.
A fost însă o minciună sfruntată a propagandei comuniste, iar bucureștenii aveau să constate curând care este adevărata față a "eliberatorilor": niște oameni dezumanizați de război și de regimul de teroare din Armata Roșie, transformați în brute care violau, băteau, omorau și furau.
După primele contacte amicale, relațiile dintre trupele sovietice și populație au devenit deosebit de încordate, mai ales că toate aceste fapte, ce erau întreprinse de militarii sovietici, nu erau niciodată sancționate de superiori.
Putem spune că deși teoretic erau aliaţi, când au intrat în București, sovieticii s-au comportat ca nişte dușmani, au prădat civili, au dezarmat forţele de ordine româneşti şi au înjosit populaţia terorizată orașului, aceste fapte continuând pe tot teritoriul românesc, arată Lecția de istorie.
În afara trupelor sovietice, pe 31 august 1944 a intrat în București și divizia „Tudor Vladimirescu”, compusă din voluntari români recrutați din rândul prizonierilor de război de la Stalingrad, care doreau să lupte contra germanilor.
