1) Timpul ales de publicare a acestei petiții, anume înainte de Praznicul Învierii Domnului din acest an, și apoi trimiterea oficială a ei la Patriarhia Română, după Paști, a avut efectul de a tulbura pe mulți credincioși tocmai în perioada acestei „Sărbători a sărbătorilor”.
2) Dorința ca toți creștinii să sărbătorească Învierea Domnului împreună, respectiv în aceeași zi, este legitimă, dar transformarea acestei dorințe într‑o petiție publică adresată Patriarhiei Române și publicată pe internet pentru a putea fi semnată de cât mai mulți oameni este iresponsabilă, cu atât mai mult cu cât toate argumentele invocate în favoarea acestei petiții sunt incorecte și nu țin cont de discuțiile purtate de reprezentanții Bisericilor Ortodoxe locale la nivel panortodox și chiar la nivel inter‑creștin mondial în legătură cu strădaniile de găsire a unei soluții pentru serbarea Paștilor de către toți creștinii în aceeași zi.
3) Intenția de a pune sub presiune conducerea Bisericii Ortodoxe Române pentru a lua o hotărâre prin care să se separe de tradiția tuturor Bisericilor Ortodoxe și să sărbătorească Paștile cu catolicii și protestanții doar pe motive de ordin social și cultural este o expresie a unei ignoranțe totale a specificului Bisericii Ortodoxe în general, cu atât mai mult cu cât „atât lumea apuseană, cât și cea răsăriteană s‑au încurcat în calcule, greșite sau incoerente”, cum recunosc chiar autorii acestei pețiții.
4) În acest an am sărbătorit Sfintele Paști atât de frumos și am văzut că în țară un număr imens de credincioși au participat la această sărbătoare în toate localitățile, de aceea, această petiție, semnată de oameni care se consideră adevărați credincioși ortodocși și sunt sau au fost foarte curtați în multe centre bisericești ale noastre, m‑a întristat mai ales pentru cei care nu cunosc cum s‑a pus până acum și cum se pune problema datei Paștilor din punct de vedere cu adevărat ortodox.
5) Regret amarnic că unii dintre reprezentanții Bisericii noastre, fie mireni fie clerici, se intimidează în fața unor curente culturale la modă în societatea românească pe care le imită doar, fără să facă față lor cu un adevărat „nivel cultural ortodox”, cum ar fi spus părintele Stăniloae.
Cel mai grav lucru în acest sens mi se pare fenomenul de a folosi, în prezentarea realităților bisericești și chiar în publicații, o terminologie nepotrivită, pe care - cum îmi spunea un apropiat - trebuie să o asculți cu dicționarul în mână. Pentru a fi corect înțeles nu sunt împotriva unui limbaj cât mai pe înțeles între credință și cultură, între teologie și filosofie, dar sunt împotriva confuziei între aceste domenii.
Citește continuara AICI.