Este vorba despre Berbec, zodie activă, dominată de planeta Marte, care sporește curajul, vitalitatea, îndrăzneala, competitiv și încrezător în forțele proprii. Sunt atuurile necesare ale unui lider, ale unui învingător, pe care doar Leul le mai întrunește. Este o zodie cu o putere foarte mare de concentrare, mai ales atunci când își pune în cap să facă ceva, iar acesta este anul în care Berbecul reușește să pună în aplicare un plan măreț, la care visa de multă vreme.
Anul acesta, Berbecul face descoperiri în domenii precum neurochirurgie, chirurgie, mecanică, inginerie, justiție. De acum în următorii cinci ani vor avea o influență uriașă asupra domeniilor lor de activitate, interval în care vor reuși să schimbe lumea. Vor ține conferințe, vor face turnee, vor produce, vor convinge.
Berbecul are, de-a lungul vieții, suișuri și coborâșuri, însă de data aceasta ascensiunea lui este clară, sigură și de durată. 2016 este pentru el anul în care pune la cale strategii și învinge. Și-a pregătit întreaga stratagemă, pe care a pus-o în aplicare în perioada ianuarie-martie, perioada propice în care putea face acest lucru, deoarece, din aprile, Marte, planeta dominantă, a devenit retrograd până în august, scrie unica.ro.