Cine a fost Sfântul Patrick
Sfântul Patrick este unul dintre cei mai populari sfinți din întreaga lume. Date asupra vieții lui sunt puține și în parte încă neclare. Se știe, însă, că s-a născut în anul 385, în Bannhaven Taberniae, o localitate din Țara Galilor, în vestul Angliei, unde tatăl său era diacon al comunității, și a murit în anul 461, aproape de Down, astăzi Downpatrik, Irlanda de Nord, potrivit www.sfinticatolici.ro. Ca fiu de diacon el a primit o educație creștină. La 16 ani, a fost prins de pirați și dus în Irlanda, ca sclav. În acel moment, Irlanda era locuită de celți și scoțieni, care erau păgâni. Șase ani a durat captivitatea sa, timp în care, de două ori a încercat să fugă, dar a fost prins; a treia oară a reușit să scape.
Reîntors în țara sa natală, Patrick a început să facă studii teologice la Auxerre, sub conducerea Sfântului Gherman. A mers, apoi, în Italia, unde a vizitat mai multe mănăstiri importante. În anul 432, a fost trimis în Irlanda, fiind numit succesor de către papă al primului episcop, Palladiu.
Reușita misiunii sale în Irlanda s-a datorat, în special, capacității sale organizatorice. Oamenii de pe insulă erau organizați în numeroase triburi și clanuri conduse de căpetenii independente, iar Sf. Patrick a înțeles faptul că munca lui va porni de la șefii de triburi. Aceștia odată convertiți la creștinism au fost urmați de supușii lor. El a știut, însă, să se adapteze la condițiile sociale ale locurilor, formând un cler indigen și mici comunități creștine în interiorul fiecărei clase, fără a respinge obiceiurile și practicile tradiționale. A urmat construcția de mănăstiri în diferite puncte ale Irlandei, în jurul cărora s-au format, mai târziu, orașele.
Sf. Patrick a dus această muncă cu multă răbdare, drumuri făcute la pas, îndurând lipsuri și întâmpinând multe greutăți. Unii dintre cei înverșunați oponenți ai săi au fost ereticii pelagiani (urmași ai învățăturii lui Pelagius), care susțineau că pentru a ajunge la desăvârșirea creștinească este suficientă o educație și o formație corectă a facultăților umane și nu este nevoie de o intervenție a harului divin, obținut prin rugăciune, necesar pentru mântuirea și desăvârșirea omului. În acest sens, Sf. Patrick a scris ''Confessio'' în care a arătat că toată munca sa misionară este răspunsul la o poruncă dumnezeiască.
Sfântul Patrick a predicat și a convertit întreaga Irlandă timp de 40 de ani, rezultatele muncii sale păstrându-se de-a lungul veacurilor. A murit la 17 martie 461, la Saul, locul unde a pus să fie construită prima biserică irlandeză. Se crede că este înmormântat în Catedrala din Downpatrick. Mormântul său a fost marcat în 1900, cu o piatră de granit.
Ce semnificație are sărbătoarea Sfântului Patrick
Sărbătoarea Sfântului Patrick era celebrată de irlandezi încă din secolele IX-X, dar a fost inclusă în calendarul catolic abia la începutul secolului al XVII-lea. În 1903, Ziua Sf. Patrick a devenit sărbătoare națională.
Festivalul Sf. Patrick a fost înființat de guvernul Irlandei în noiembrie 1995, potrivit www.stpatricksfestival.ie. Prima ediție a avut loc la 17 martie 1996 și a durat doar o zi. Festivalul a crescut în timp, astăzi el desfășurându-se de-a lungul a patru sau cinci zile, fiind organizate, pe străzile Dublinului, cele mai spectaculoase parade și petreceri. Ziua Sf. Patrick este sărbătorită în întreaga lume, însă cele mai importante festivități au loc în Irlanda.
Cum va fi sărbătorit Sfântul Patrick anul acesta
În 2016, Festivalul Sf. Patrick are loc în perioada 17-20 martie. Evenimentul principal al acestui festival este parada cu muzică, costume, mult trifoi, spiriduși și multă, multă culoare verde. Simbol tradițional irlandez, trifoiul (în irlandeză — shamrock) a fost folosit de către Sf. Patrick pentru a explica conceptul de Sf. Treime populației precreștine din Irlanda. Spiridușii (în irlandeză Leprechauns), fac parte din cultura irlandeză și sunt un alt simbol al sărbătorii. Ei sunt considerați proprietari ai comorilor ascunse. Se spune că poți face un spiriduș să-ți dezvăluie secretul doar stând cu ochii pe el. Dar, dacă te uiți în altă parte, spiridușul dispare.
Alte evenimente importante sunt Festivalul Céilí, care promovează dansul tradițional irlandez și Festivalul Big Day Out, un eveniment de familie, cu spectacole de stradă, de teatru în limba irlandeză, ateliere de lucru, zone de distracție, muzică și spectacole în aer liber. De asemenea, pe tot parcursul festivalului, cele mai importante clădiri din Dublin vor fi luminate în culoarea verde.
Tradiţii de ziua Sfântului Patrick
Toate obiceiurile legate de această sărbătoare se învârt în jurul culorii verzi. Toată lumea poartă haine verzi, trifoi şi, pentru că este vorba de Irlanda, se bea bere. Cei de la Guiness au lansat chiar o ediţie specială a berii lor, ediţia Verde. Şi diaspora irlandeză din toată lumea sărbătoreşte aceastăzi, cele mai imoprtante activităţi având loc în America. De 40 de ani, oraşul Chicago – cu un important segment de populaţie de origine irlandeză – îşi manifestă spiritul de sărbătoare prin transformarea râului Chicago în verde (cu ajutorul unei vopsele vegetale).
În Irlanda, deşi de regulă această sărbătoare pică în Postul Paştelui, Biserica Catolică acceptă consumul de carne în ziua de 17 martie deoarece, conform tradiţiei, de ziua Sf. Patrick irlandezii merg de dimineaţă la biserică, apoi organizează un mare ospăţ în onoarea patronului lor spiritual.
Parada de Ziua Sfântului Patrick în București
Centrul Capitalei se va înverzi și joi în cinstea Irlandei. Mii de oameni sunt așteptați la parada organizată la Bucureşti de Ziua Sfântului Patrick, marea sărbătoare a irlandezilor.
sursa: Agerpres