Sute de participanţi au venit încă de dimineţă pentru a se înscrie la concurs. Sâmbătă are loc cursa copiilor, iar duminică vor alerga si adulţii. Fiecare persoană care s-a înscris la maraton a primit un kit de participare.
La maratoanele din acest weekend sunt aşteptaţi concurenţi din peste 50 ţări. Organizatorii estimează că vor participa aproximativ 10.000 de persoane.
Potrivit Poliţiei Rutiere, sâmbătă, de 4 octombrie, între orele 06.30 şi 14.00, traficul rutier va fi restricţionat pe Bulevardul Unirii, pe ambele sensuri, între Piaţa Constituţiei şi intersecţia cu Bulevardul Regina Maria.
Iar duminică, 5 octombrie, circulaţia auto va fi restricţionată între orele 06.30 şi 17.00, pe următoarele trasee:
Piaţa Constituţiei;
bd. Libertăţii între Piaţa George Coşbuc şi Splaiul Independenţei;
bd. Unirii, între Piaţa Alba Iulia şi Piaţa Constituţiei;
bd. Decebal, între Piaţa Alba Iulia şi Piaţa Hurmuzachi;
bd. Basarabia între Piaţa Hurmuzachi şi intersecţia cu bd. Chişinău;
zona Naţional Arena;
bd. Naţiunile Unite;
str. Halelor de la bd. I.C. Brătianu până la Splaiul Independenţei;
Splaiul Independenţei pe ambele maluri ale Dâmboviţei între Pod Eroilor/ Ştirbei Vodă şi Piaţa Unirii;
Calea Victoriei între intersecţia cu Splaiul Independenţei şi până la Biserica Kretzulescu.
RUTE OCOLITOARE:
Piaţa Hurmuzachi – Calea Călăraşilor – bd. Corneliu Coposu – Piaţa Unirii – bd. I.C. Brătianu – Piaţa Universităţii – bd. Nicolae Bălcescu – Piaţa Romană;
bd. Tineretului – bd. Dimitrie Cantemir – Pasaj Unirii – bd. I.C. Brătianu - bd. Nicolae Bălcescu – Piaţa Romană;
Calea Şerban Vodă – bd. Dimitrie Cantemir – bd. Mărăşeşti – pasaj Mărăşeşti – bd. Octavian Goga – Calea Dudeşti – Şos. Mihai Bravu – Pasaj Muncii – Şos. Mihai Bravu;
Baba Novac – Şos. Mihai Bravu - Pasaj Muncii – Şos. Mihai Bravu;
Bd. Nicolae Grigorescu – bd. Chişinău – Şos. Pantelimon – bd. Iancului – Şos. Mihai Bravu – Bucur Obor;
Pentru desfăşurarea în bune condiţii a evenimentului, Brigada Rutieră Bucureşti va dispune măsuri de fluidizare a traficului şi de prevenire a accidentelor.
Sursa: stiri.tvr.ro