Decizia şefului Executivului a fost publicată în Monitorul Oficial: „În temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, prim-ministrul emite prezenta decizie. Art. 1 – Se acordă domnului Anton Pisaroglu calitatea de consilier onorific al prim-ministrului pentru relaţii internaţionale. Art. 2 – Activitatea domnului Anton Pisaroglu este neremunerată", potrivit Mediafax.
Conform unei analize Profit.ro din decembrie 2018, numele lui Tony Pisaroglu este legat de firma nou-înființată în România Stone Strategic Solutions, unde are funcția de vicepreședinte pentru operațiuni.
Compania îi aparține lui Alan Blaine Stone, ofițer al National Security Agency (NSA), fost CEO al firmei Circinus Defense LLC, la care a fost partener cu fundraiserul Elliott Broidy.
Elliott Broidy, om de afaceri controversat în SUA, este cel care i-a facilitat lui Liviu Dragnea participarea la ceremonia de preluare a mandatului de președinte al SUA de către Donald Trump din ianuarie 2017.
Stone a ieșit din acționariatul Circinus anul trecut și-a înființat o firmă în București de intelligence Stone Strategic Solutions SRL.
NY Times: Dragnea oferă contracte militare unui american corupt, ca să intre în grațiile lui Trump
Potrivit unei postări pe blogurile Adevarul din 2018, Tony Pisaroglu este vicepreședintele pentru afaceri internaționale al companiei H5 Strategies. Pisaroglu este un fost sportiv de performanță și specialist în consultanță strategică și de afaceri cu o foarte bogată experiență internațională.
Pisaroglu a lucrat în calitate de consultant pentru firma de consultanță politică Washington East West Political Strategies din capitala SUA, iar mare parte din activitate a desfășurat-o în Europa Centrală și de Est, Balcani, Asia de Sud-Est și Africa Subsahariană.
Tony Pisaroglu a absolvit UNEFS București, iar ulterior a urmat cursuri de specializare la Yale University și University of London in științe politice și securitatea informațiilor.
Conform G4Media, Pisaroglu a lucrat ca șef de securitate și consilier la firmele lui Frank Timiș și Dragoș Dobrescu, dar a fost și partener al lui Marshall Comins, un consultant politic cu proiecte în Rusia.
Vezi detalii pe analiza Profit.ro Ce afaceri pun pe picioare la București un ofițer NSA și Pentagon, fost partener cu Elliott Broidy, cel care l-a dus pe Dragnea la Trump, un lobbyst american specializat pe Rusia și un ex-consilier de securitate al lui Frank Timiș în Africa.