Bărbatul care a comis gestul sinistru a fost și cel care a sunat la 112. Ginerele femeii ucise, înjunghiat și el, a reușit să fugă, dar i s-a făcut rău, din cauza pierderii de sânge și a fost preluat, de pe stradă, de o ambulanță.
Tânărul este la spital, iar starea lui este stabilă. Criminalul a fost prins la fața locului, fiind deja dus la audieri. Potrivit martorilor, între cei 3 exista un conflict mai vechi.
"In jurul orei 20:10, pe fondul consumului de alcool şi al unor conflicte familiale mai vechi, un bărbat, de 47 de ani, din municipiul Călăraşi, a înjunghiat-o pe cumnata sa, de 52 de ani, în zona toracelui şi pe ginerele acesteia, de 22 de ani, în zona inghinală", a anunţat Poliţia Călăraşi.
La scurt timp, a fost declarat decesul femeii, iar tânărul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.