"Avocatul Poporului, Victor Ciorbea precizează că perioada concediului de odihnă, pe care il efectuează în Statele Unite ale Americii (17-30 octombrie) a fost programată în urmă cu 6 luni, iar biletele de avion și serviciile hoteliere au fost achitate în data de 2 septembrie 2018," se spune în comunicatul oficial .
"Referitor la solicitările de formulare a unei excepții directe de neconstituționalitate cu privire la O.U.G. nr. 92/2018, Avocatul Poporului afirmă că toate petițiile având acest obiect, sunt analizate de către specialiștii Biroului contencios constituțional și recurs în interesul legii, care vor examina argumentele prezentate de petenți, jurisprudența Curții Constituționale a României, Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul comparat în materie, precum și concluziile Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția), după care urmează a fi luată o decizie," mai transmite comunicatul institituíei conduse de Ciorbea.