DACIA Vânzările de autoturisme noi din UE au urcat cu 8% în luna februarie, datorită îmbunătăţirii situaţiei economice şi preţurilor mai reduse practicate de unii producători, DACIA înregistrând din nou cea mai puternică creştere în topul mărcilor, informează Mediafax.
DACIA Piaţa auto europeană înregistrează astfel cea de-a şasea lună consecutivă de creşteri, potrivit Bloomberg, după cinci ani de scădere care au adus vânzările la cel mai redus nivel din ultimii 20 de ani.
DACIA Astfel, înmatriculările de autoturisme noi din UE au crescut în februarie la 861.000 unităţi, faţă de 797.500 în aceeaşi lună a anului trecut, potrivit datelor prezentate marţi de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).
În primele două luni ale anului, înregsitrările de maşini noi au crescut cu 6,6%, de la 1,684 milioane la 1,796 milioane unităţi.
Vânzările DACIA în UE au avansat cu 34% în februarie, la 26.800 maşini, respectiv cu 36,5% în primele două luni din acest an, la 54.900 unităţi, marca entry a grupului Renault înregstrând astfel cea mai puternică creştere de pe piaţă.
Cota de piaţă a DACIA în UE a ajuns la 3,1%, faţă de 2,5% la începutul anului trecut.
Marca Renault a înregistrat o creştere de 4%, astfel că vânzările grupului francez, al treilea producător auto european, au avansat în februarie cu 11,7%, la 86.500 unităţi.
Volkswagen, cel mai mare constructor auto european, a vândut în februarie, în UE, aproape 212.000 de automobile, în urcare cu 8%, creştere datorată mărcilor Audi, Skoda şi Seat.
Comisia Europeană anticipează că economia zonei euro va creşte cu 1,2% în acest an, continuând revenirea modestă începută anul trecut, după 18 luni de recesiune.
PSA Peugeot Citroen, al doilea mare producător auto din Europa, a înregistrat în februarie o cretere de 3,6%, la 104.100 automobile. Vânzările mărcii Peugeot au urcat cu 6,8%, în timp ce Citroen a stagnat.
Discounturile oferite de dealerii din Germania au urcat în februarie la o medie de 11,7%, faţă de 11% în ianuarie, potrivit revistei Autohaus PulsSchlag, preluată de Bloomberg. Cei mai agresivi discounteri au fost Peugeot, Citroen şi Renault, urmaţi de Fiat, Ford şi Opel. Volkswagen şi Audi au ocupat locurile şase, respectiv opt în topul reducerilor de preţuri.
Dintre cele mai mari cinci pieţe auto europene, numai Franţa a înregistrat scăderi în februarie.
În Germania, cea mai mare economie din UE, înmatriculările de automobile noi au crescut în februarie cu 4,3%, la 209.300 unităţi, în timp ce în Franţa a fost înregistrată o scădere de 1,4%, la 141.300 autoturisme.
Vânzările din Italia au urcat cu 8,6%, la 118.300 unităţi, iar Spania a raportat o creştere de 17,8%, la 68.800 autoturisme, datorită programului "rabla". În Marea Britanie, vânzările auto au avansat în februarie cu 3%, 68.700 maşini.
Piaţa auto europeană este susţinută şi de îmbunătăţirea condiţiilor de creditare. Banca Centrală Europeană a indicat că va menţine dobânda de politică monetară la nivelul actual sau chiar mai jos pentru o perioadă prelungită de timp. Dobânda cheie practicată de BCE este la minimul istoric de 0,25%.