Serviciul pentru Telecomunicaţii Speciale (STS) anunţă, luni, că pe timpul desfăşurării alegerilor locale şi europarlamentare din 9 iunie 2024, în intervalul orar 07:00 – 22:00, operatorii Serviciului de urgenţă 112 au preluat şi procesat 1.736 de apeluri de urgenţă care semnalau evenimente în legătură cu procesul de votare. Cele mai multe aleluri au fost înregistrate în Bucureşti şi judeţele Dolj, Mehedinţi, Constanţa şi Giurgiu.
Potrivit STS, cele mai multe cazuri au semnalat suspiciuni de fraudă în cadrul proceselor electorale – 341 apeluri; probleme privind starea urnelor, sigiliilor, ştampilelor, buletinelor de vot, secţiilor de votare etc. – 235 apeluri; tulburarea liniştii şi a ordinii publice în procesul electoral, respectiv în secţii şi în zona secţiilor de votare – 138 apeluri; afecţiuni medicale în secţii şi în zona secţiilor de votare – 71 apeluri; propagandă/campanie electorală – 67 apeluri.
S-au semnalat 54 de apeluri pentru probleme legate de consumul şi comercializarea alcoolului în apropierea secţiilor de votare şi 33 de apeluri privind filmări în cadrul secţiilor de votare şi în apropierea acestora.
PNL exclude o alianță cu PSD pentru prezidențiale - SURSE. Liderii de organizații care au avut rezultate slabe ar putea fi schimbați
”Cele mai multe apeluri care au semnalat nereguli privind procesele electorale au fost preluate în Bucureşti şi judeţele Dolj, Mehedinţi, Constanţa şi Giurgiu”, precizează Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.
”Conform procedurilor operaţionale, operatorii 112 au transferat cazurile către agenţiile specializate de intervenţie care au competenţă în soluţionarea acestor tipuri de urgenţe. În această perioadă, au fost adaptate permanent fluxurile de lucru între operatorii 112 şi dispecerii agenţiilor de intervenţie pentru a asigura o funcţionare optimă a Serviciului de urgenţă 112”, arată instituţia în comunicat.