Urne cu cenuşa a peste 1.200 de victime ale COVID-19, scufundate în râul Kaveri, într-o ceremonie hindusă de eliberare a sufletului

 Râul Kaveri, India / Captură foto
Râul Kaveri, India / Captură foto

Scene înfiorătoare în sudul Indiei, acolo unde zeci de urne de lut conţinând cenuşa a peste 1.200 de victime ale COVID-19, ale căror trupuri nu au fost revendicate de nimeni, au fost scufundate, miercuri, în râul Kaveri. Vorbim despre un ritual organizat pe malul râului Kaveri, care străbate statul Karnataka, într-un moment în care India este grav afectată de un nou val al pandemiei de coronavirus, care a provocat moartea a 160.000 de persoane numai în ultimele opt săptămâni, suprasolicitând sistemul de sănătate şi companiile funerare.