Accidentul s-a petrecut duminică noapte, pe raza satului Lungeni, însă maşina a fost găsită abia ieri dimineaţă, în jurul orei 7.00. La faţa locului au intervenit militarii Detaşamentului Vatra Dornei, alături de jandarmi, poliţişti şi lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Broşteni, scrie Monitorul de Suceava.
Pompierii au găsit maşina răsturnată în apă, la o diferenţă de nivel de zece metri, în interior fiind găsit un bărbat care era decedat. „Salvatorii au asigurat autoturismul şi au creat accesul către victima prinsă între fiarele contorsionate. Maşina avariată a fost scoasă din albie cu ajutorul unei autoplatforme forestiere cu braţ”, se arată într-un comunicat al pompierilor militari suceveni.