Un român și-a "uitat" soția pe o autostradă în Germania! Cum a reușit consoarta să dea de urmele bărbatului

Poliție Germania / Foto: Arhivă Profi Media
Poliție Germania / Foto: Arhivă Profi Media

Un cuplu de români a trecut printr-o adevărată peripeție pe  Autostrada A4, în estul Germaniei, după ce soțul și-a uitat soția în zona de odihnă Am Eichelberg. Acesta oprise mașina pentru a merge la toaletă și se pare că nu a observat atunci când s-a întors că aceasta a părăsit mașina, din același motiv. Prin urmare, bărbatul s-a urcat imediat la volan și a mers mai departe. Femeia, care nu știa deloc limba germană, a fost complet șocată de ceea ce s-a întâmplat, spune poliția.