Regulile spun clar că sunt testați doar cei cu simptome și contactele lor, în urma anchetei epidemiologice, precum și cei veniți din străinătate, din Zonele Roșii.
„Trebuie să te gândești la sănătatea ta. Până la urmă, nu știi cum este omul din față. Pare că este sănătos, așa cum par și eu. Eu o singură chestie spun. Că în calitate de primar și coordonator al Situațiilor de Urgență pe Municipiul Iași, mi-am făcut testul și ieri și îl fac săptămânal, ca să nu-mi infestez colegii”, a declarat Chirica, potrivit presei locale.
El a mai spus că testarea săptămânală pentru coronavirus e „o obligație”.
Un medic ieșean de la Spitalul de Neurochirurgie s-a arătat șocat de această afirmație: „Este incredibil ce aud! Deci eu, stat, impun medicilor de ATI suspecți să stea 14 zile în carantină, deși știu că voi avea nevoie de ei și îi pot testa, și testez la cerere un primar?”.