Dumitru Leuștean a făcut public faptul că a decis să se despartă de liberali și va candida anul viitor din partea PSD, potrivit unui mesaj de pe pagina de socializare a edilului.
„Astăzi, cu toată responsabilitatea, vreau să fac o declarație importantă cu privire la dezvoltarea politică pe care mă voi concentra în următorii ani. După o analiză atentă a evoluțiilor politice din ultimul timp, atât la nivel național, cât și la nivel local, am hotărât că este momentul unei schimbări. Astfel, am luat decizia de a candida din partea Partidului Social Democrat (PSD) în cadrul alegerilor locale din 2024. Această schimbare reflectă convingerile mele privind abordarea și valorile pe care le consider esențiale pentru bunăstarea și progresul comunității noastre Motivele acestei schimbări țin de evaluarea acțiunilor politice de la centru și de evoluțiile din plan local, care au influențat decizia mea. În PSD, am găsit o platformă care corespunde viziunii mele politice pe plan local și care, sper, va aduce beneficii semnificative comunității noastre“, este mesajul transmis de către Dumitru Leuștean pe pagina sa de Facebook.
Conducerea PSD Gorj a mai anunțat în urmă cu două zile cooptarea a unui alt primar de la PNL. Este vorba de Vili Pasăre, primarul comunei Dragotești. De asemenea, primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, fostul președinte al organizației municipale Târgu Jiu a PNL, a anunțat trecerea la PSD. Acesta era singurul primar liberal al unui oraș reședință de județ din Oltenia, potrivit Adevărul.