Cristina Abagiu, rezidentă la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” din Iași, a făcut dezvăluiri cutremurătoare despre dificultățile întâmpinate în găsirea unui loc de muncă în sistemul medical pentru soțul său.
Soțul Cristinei, Alexandru-Mihail Abagiu, medic specialist în Chirurgie Generală, a devenit șomer, deși și-a dedicat 12 ani pentru a se forma și specializa în domeniu.
„Extraordinar ceva de neinchipuit…sa ajungi sa termini 6 ani de Facultate de Medicina Generala, 6 ani de rezidentiat in Chirurgie Generala sa iti iei specialitatea si sa bati din “poarta in poarta” pentru un job si toti sa iti zica ne pare rau nu avem nevoie suntem acoperiti sau la clinicile private scuza este ne pare rau nu aveti experienta!
Protestatarul Ceaușescu, urări către liderii coaliției: „Nu vă mai săturați cât ați furat, mă hoților? Cum puteți să puneți candidat la PMB fiu de torționar?”
Oameni buni, va intreb din tot sufletul meu: Cum dracu sa ceri experienta unui medic specialist care este abia la inceput de drum?!? De unde experienta!??? Sa luam si sa platim oameni de pe strada sa vina sa ii operam acasa?!?? Sau cum?!? Toti au fost cu experienta de la inceput? Toti au fost doctori mari, chirurgi de cum s-au nascut?!! Sau cum vine asta?!! Tara asta, sistemul asta medical ce ofera tineretului?!? Anxietate,depresie,nervi,dezamagire,batjocura si mafie la cote maxime!!!!???!!!!
Va plangeti ca nu aveti medici sau vaii ca medicii ne pleaca cu miile din tara in strainatate si ia sa facem noi ceva daca vor sa plece sa isi plateasca si studiile! Pe bune?!? Atat de ipocriti sunteti? Da ce sa faca acei medici saracii? Sa stea sclavi in continuare sistemului,nu????
Sa vada cum se afiseaza un concurs de post la o clinica, spital de stat si sa mearga sa isi depuna dosarul in speranta ca poate poate o sa i se deschida si lui Cerurile si o sa scape de cosmarul prin care trece! Dar nu! Te trezesti ca esti sunat acasa si amenintat sa iti retragi dosarul ca e postul lui x y pt el scos, adica haideti sa dam putin cartile pe fata baiatul lui x, NEPOTUL y, verisorul z si nu cumva sa indraznesti sa te prezinti la concurs!
Stai si cauti zile intregi, luni si incepi sa fii si mai apasat, mai dezamagit, mai dezgustat si te gandesti bun am o familie de intretinut, un copil de crescut, rate si facturi..si incepi sa iti cauti job pe alte ramuri similare cat de cat cu profilul pe care l-ai terminat!
Reprezentant medical, distribuitor medicamente, consilier relatii! Ghici ce? Acelasi lucru ne pare rau nu aveti experienta! Deci in Romania daca esti medic chirurg esti atat de “inapt” incat nici macar consiler de relatii nu poti fi! Adica sa stii sa dai niste informatii MEDICALE in legatura cu interventiile chirurgicale, serviciile medicale, investigatiile paraclinice si tot asa!
Asta este Romania!”, scrie doctorița în postarea sa.
Cum era de așteptat, postarea a iscat comentarii virulente la adresa corupției din sistemul de sănătate românesc:
„De ce se scoate un nr de locuri pentru o specialitate, la concursul de rezidențiat , iar după terminarea rezidențiatului acele locuri nu mai sunt disponibile ? Oare Ministerul își bate joc de tinerii specialiști ? Rușine !”, scrie un internaut
„Pentru ca șeful de secție face tot posibilul să își angajeze pilele, nu pe cei care au obținut postul prin concurs. Cunosc cazuri reale”, îi răspunde un utilizator Facebook.
„Sigur că da! Totul tine de politic,grad de rudenie și se știe foarte bine cum se obține un post într-un spital. Este un criteriu esențial ,nu cred că trebuie să-l spun,îl știm toți.”, mai scrie un comentator.