Cel puțin 20 de oameni și-au pierdut viața, după ce un camion a spulberat o mulțime de oameni într-o localitate din India.
Oamenii erau strânși în fața unei secții de poliție din regiunea Chittoor și protestau împotriva unor măsuri care îi afectează pe fermieri.
La un moment dat, un camion a venit în viteză și a intrat în mulțime. Oficialii indieni spun că șoferul a pierdut controlul mașinii, însă localnicii susțin că acesta a făcut gestul deliberat.
Martorii povestesc că mașina de mare tonaj a lovit un alt autoturism, după care a dărâmat un stâlp și a intrat în oamenii strânși la protest, potrivit BBC News. Șoferul se află și el în spital, printre răniții din accident.