Potrivit unor surse din Poliţie, bărbatul a reuşit să fugă în momentul în care maşina cu care era transportat în arestul Poliţiei Judeţene Cluj a oprit pentru ca unul dintre poliţiştii care îl însoţeau să lase câteva documente.
Bărbatul a reuşit să fugă, profitând cel mai probabil de neatenţia celuilat poliţist care îl supraveghea.
La ora transmiterii acestei ştiri, oamenii legii au început căutările pentru prinderea bărbatului.
Bărbatul a fost reţinut, luni, pentru 24 de ore, fiind suspectat că a comis mai multe furturi în municipiul Dej, iar în momentul în care a evadat era adus la Cluj-Napoca.
În 17 ianuarie, patru bărbaţi aflaţi în arestul Poliţiei Judeţene Cluj, trei pentru furt calificat şi unul pentru tentativă de omor, au evadat din arestul IPJ. Trei dintre evadaţi au fost prinşi după mai multe ore de căutări, în timp ce al patrulea a fost găsit abia după două săptămâni, în municipiul Alba Iulia.