După clubul Expirat din București, care se închide definitiv, și clubul Rockstadt din Brașov, care va fi închis temporar până la schimbarea buretelui folosit pentru izolarea fonică, reprezentanții unui al treilea club cunoscut, de data aceasta din Iași, au anunțat că vor închide localul pentru o perioadă.
”În urma evenimentelor tragice din Club Colectiv ne simțim datori să facem câteva precizări sincere, totodată facem publică și o nouă hotărâre.
Barul La Bază nu este certificat cu risc minim de incendiu.
Despre acte. Nu avem autorizație de la ISU. în schimb avem aviz ISU pentru modificările din locație necesare pentru a preveni și a minimiza riscul. Pentru a ne apuca de modernizare trebuie să obținem autorizația de construcție, dosar depus dar ce s-a întins enorm de mult timp (> 1an). E de precizat că am fost tratați decent și cinstit de către autorități (chiar fără "pile"), durata fiind influențată pe de o parte de birocrația din România, pe de altă parte și din vina noastră. Așadar am făcut toate demersurile pentru a îndrepta situația.
Totuși am decis că vom suspenda activitatea barului și vom anula evenimentele programate, toate acestea până când vom face modernizările cerute și vom avea garanția celor de la ISU că nu reprezetam un pericol. Estimarea noastră 2-3 luni, dar nu ştim sigur.
Ce putem spune? Deși avem 2 ieșiri separate, una chiar dublă, stingătoare etc, considerăm că am fost ignoranți și în consecință iresponsabili. Am avut noroc. Nu vrem să mai punem pe nimeni în pericol, chiar dacă legea permite acest lucru”, au scris reprezentanții clubului ”La Baza”, pe Facebook.
La trei zile după incendiul în care au murit 30 de oameni și au fost răniți alți circa 180, patronul clubului Expirat din București a anunțat că ”a pus viața a mii de oameni în pericol” timp de 14 ani, de când acel local există, astfel că acum a luat decizia de a-l închide.
Imediat după aceea, un local din Brașov a anunțat că-și suspendă activitatea timp de cel puțin 10 zile, întrucât izolația fonică era din același material cu cel din clubul Colectiv din Capitală, așa că aceasta va fi înlocuită.